Incidentul dramatic a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea suceveană Preutești, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Preutești, cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, femeia în vârstă de 97 de ani a fost găsită inconștientă, cu arsuri pe 40% din suprafața corpului, și, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a putut fi salvată.
”Ardea generalizat o casă de locuit și o anexă gospodărească (corp comun), cu bunurile aferente, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, cu pericol de propagare la vecinătăți. Flăcările erau extinse deja și la casa învecinată, dar prin intervenția rapidă a pompierilor, incendiul a fost localizat la nivelul acoperișului, acesta fiind afectat pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. De asemenea, la această casă a mai fost afectată o fațadă (izolația din polistiren) și elemente de tâmplărie din PVC. Înainte de sosirea militarilor, cetățenii au scos din interiorul primei locuințe proprietara, o femeie în vârstă de 97 de ani, inconștientă și cu arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corporală. Pompierii paramedici SMURD au găsit-o în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. În sprijin, a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic. Din nefericire, după consumarea protocolului de resuscitare, femeia nu a răspuns la manevre și a fost declarată decedată”, au transmis oficialii ISU Suceava.
Totodată, proprietarul celei de-a doua locuințe, un bărbat în vârstă de 71 de ani, a suferit un atac de panică. Acesta a fost preluat de cadrele medicale și paramedicale care i-au acordat primul ajutor medical.
După ce a fost stabilizat, bărbatul a refuzat să fie transportat la spital, au mai spus reprezentanții ISU.
Se pare pare că incendiul a izbucnit din dormitorul locuinței femeii de 97 de ani, cel mai probabil din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă și nesupravegheată.