"Aplicarea prevederilor art. 25 alin. (4) lit. i1) şi i2), art. 76 alin. (4) lit. x) şi art. 142 lit. z) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă, începând cu data de 1 aprilie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv", se spune în proiectul de act normativ.
Conform notei de fundamentare a proiectului, "noile reguli fiscale reglementate s-au dovedit insuficiente pentru a permite aplicarea lor".
"Se propune suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 25 alin. (4) lit. i1) - i2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere faptul că aceste dispoziţii nu asigură reguli fiscale suficiente şi neechivoce de aplicare a stimulentului fiscal reglementat pentru educaţia timpurie, care să conducă la stabilitate şi eficienţă legislativă, ceea ce impune astfel o revizuire a acestor reglementări. Luând în considerare modul de calcul şi declarare a impozitului pe profit datorat, respectiv trimestrial/anual, perioada suspendării începe cu data de 1 aprilie 2021 şi se încheie la data de 31 decembrie 2021", se menţionează în nota de fundamentare.
În document se precizează că, pe perioada suspendării, în cazul cheltuielilor pentru funcţionarea creşelor/grădiniţelor aflate în administrarea contribuabililor se reglementează regimul fiscal aplicabil înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2020 respectiv de cheltuieli sociale deductibile, la calculul rezultatului fiscal, în limita de 5% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii.
Potrivit sursei citate, măsura este justificată, de asemenea, şi de faptul că norma actuală are caracter discriminatoriu prin raportare la diferite categorii de angajaţi şi, mai mult decât atât, contravine dispoziţiilor legislaţiei europene în materia taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, aducându-se atingere şi prevederilor imperative consacrate la nivel constituţional.
Prin proiectul menţionat se propune clarificarea modului de distribuire a cheltuielii cu achiziţia aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate de asocierile fără personalitate juridică, respectiv deducerea costului de achiziţie al aparatelor de marcat electronice fiscale să se efectueze de către fiecare asociat din impozitul anual, proporţional cu cota de participare în asociere.
"În contextul menţinerii restricţiilor privind desfăşurarea activităţilor, pentru contribuabilii care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi se propune scutirea de impozit specific unor activităţi, pentru anul 2021, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021", se arată în document.
Astfel, se impune scutirea de impozit a contribuabililor care desfăşoară activitate în acest domeniu, inclusiv în domeniul HoReCa, pentru încă o perioadă de 90 de zile.
De asemenea, se propune prorogarea termenului pentru depunerea notificării privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare până la data de 30 septembrie 2021 şi prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare până la data de 31 ianuarie 2022.
Totodată, proiectul mai propune prorogarea termenului pentru care se aplică măsura privind solicitarea la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale, până la data de 31 ianuarie 2022. Prorogarea acestui termen are ca scop sprijinirea în continuare a mediului de afaceri şi a contribuabililor persoane fizice, în contextul actual sanitar şi economic dificil.