O întreagă familie din Mexic, compusă din 30 de persoane, suferă de o dereglare genetică datorită căreia fața și corpul lor sunt acoperite de o blană groasă, neagră.
Acești oameni asemănători lupilor duc o viață foarte grea și sunt adesea discriminați, întrucât localnicii îi ocolesc, numindu-i "fiare satanice", potrivit Daily Mail.
Ei au găsit și o modalitate de a beneficia de pe urma aspectului terifiant întrucât unul dintre membri, Jesus 'Chuy' Aceves, susține spectacole de circ de la 13 ani sub titulatura de Omul Lup.
El a fost subiectul unor documentare, reportaje TV și show-uri și a declarat că oamenii din zona în care locuiesc le spun să meargă în pădure, le omoară animalele de companie ca să-i îndepărteze și își fac cruci de fiecare dată când îi întâlnesc de parcă ar fi demoni.
Toți membrii familiei găsesc greu job-uri sau nu reușesc să le păstreze. Femeile sunt nevoite să se radă pe față pentru a nu fi agresate și nu-și doresc să facă copii pentru ca moștenitorii lor să nu experimenteze abuzurile pe care le-au întâmpinat ele la școală.