Potrivit Guvernului, angajații care nu vor să se vaccineze împotriva Sars-Cov-2 trebuie să se testeze săptămânal. În cazul profesorilor, angajaților din turism, restaurante, televiziune și cinematografie, aceștia trebuie să se testeze de două ori pe săptămână.
Angajatorii sunt obligați să verifice fiecare test prin intermediul unei platforme informatice.
Copiii nevaccinați primesc gratuit truse de testare la școală.
”Pandemia dă semne de încetinire în țara noastră, restricțiile par să funcționeze. Din păcate, această tendință este însoțită de moartea concetățenilor noștri nevaccinați. Mă doare să știu că acești oameni ar fi putut trăi, dar au căzut victime teoriilor conspirației”, le-a transmis cetățenilor ministrul Dezvoltării, Adonis Georgiadis.
Ca măsură de sprijin, autoritățile au plafonat prețul testelor. Astfel, prețul maxim al unui test PCR nu poate depăși 60 de euro, iar cel al unui test rapid efectuate într-un laborator sau și clinică privată - 10 euro.
Potrivit presei elene, restricții similare se vor aplica și în cazul accesului în restaurante, cinematografe, muzee și stadioane. În spațiile închise, masca de protecție este obligatorie în Grecia, chiar dacă persoanele sunt vaccinate.
Aceste măsuri fac parte din planul Guvernului de a impulsiona campania de imunizare. În prezent, în Grecia a primit schema completă de vaccinare aproximativ 56% din populația eligibilă.