"Următoarea intrebare: Poate candida, din nou, Iohannis la alegerile prezidentiale? Răspunsul este: Da", scrie Adrian Năstase.
Fostul premier explică și mecanismul care-i permite președintelui demisionar să reintre în cărți pentru Palatul Cotroceni.
"Am stabilit că mandatul lui Iohannis, început in 2019, nu a fost finalizat. Demisia a intrerupt al doilea mandat. Ca atare, Iohannis figurează cu un singur mandat, ceea ce îi permite să candideze pentru un al doilea mandat constituțional la alegerile prezidențiale din luna mai", spune Năstase.
Cât de realist este scenariul? Un fost judecător explică
"Așa ceva este exclus! Art. 81, aliniatul 4, din Constituția României spune că nicio persoană nu poate îndeplini funcția de președinte al României decât pentru cel mult două mandate și acestea pot fi și succesive. Dar nu este obligatoriu să-ți duci mandatul la bun sfârșit. Atunci ne-am putea imagina ipoteza că un președinte are un mandat, obține un mandat pentru 5 ani, demisionează după primul an și iarăși candidează... Iar un an, iar își dă demisia. Legea este foarte clară: două mandate. Dacă se face paralelă cu situația președintelui Ion Iliescu, aceea a fost o situație de excepție pentru că domnia sa a avut un mandat înainte de a intra în vigoare noua Constituție a României din 1991. Așa ceva este exclus. Iohannis a avut două mandate pline", a explicat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Lăcrămioara Axinte, fost judecător.
Câte mandate are voie să aibă un președinte în România
În România, mandatele pe care le poate avea un președinte sunt reglementate de Constituție. Articolul 83 precizează că „durata mandatului Președintelui României este de 5 ani”. Așadar, fiecare mandat prezidențial durează 5 ani, dacă totul merge bine și nu există excepții precum suspendări. Dar poate un președinte să rămână în funcție mai mult de un mandat? Răspunsul este da, dar există o limită.
Aceeași persoană poate fi aleasă președinte pentru cel mult două mandate. Aceasta este regula impusă de Constituție, iar o precizare importantă este că mandatele pot fi și succesive. Asta înseamnă că un președinte poate să câștige două alegeri consecutive și să rămână în funcție timp de 10 ani la rând, așa cum a fost și cazul lui Klaus Iohannis, care a fost reales președinte pentru două mandate succesiv.
Există situații când un președinte nu își poate duce la bun sfârșit mandatul. Acestea includ demisia, suspendarea, imposibilitatea definitivă de a-și exercita atribuțiile sau decesul. În asemenea cazuri, locul devine vacant și se organizează noi alegeri în termen de trei luni de la vacantarea funcției.
Cât durează mandatul președintelui
Mandatul președintelui României durează 5 ani, conform Constituției revizuite în 2003.
Acesta începe oficial odată cu depunerea jurământului de către președintele ales și se încheie la depunerea jurământului de către noul președinte.
În cazuri excepționale, cum ar fi un război sau o catastrofă, mandatul poate fi prelungit prin lege organică. Practic, deși perioada standard este de cinci ani, există situații în care președintele ar putea rămâne în funcție mai mult.