Polițiștii au documentat activitatea infracțională a 11 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probele administrate a reieșit că, începând cu anul 2019, una dintre persoane ar fi inițiat și constituit, împreună cu alte persoane, o grupare de criminalitate organizată având ca scop obținerea de beneficii materiale importante prin comercializarea de substanțe interzise.
"Liderul grupului și-ar fi asumat coordonarea activității infracționale, respectiv modul de procurare a drogurilor de mare risc și substanțelor psihoactive, stabilirea gramajului și prețului cu care se vindeau în funcție de cantitate, direcționarea membrilor grupării la locațiile din care ar fi urmat să preia substanțele destinate vânzării, îndrumarea cumpărătorilor către locurile de întâlnire cu cei care ar fi realizat comercializarea directă a drogurilor și substanțelor psihoactive, precum și modalitatea de împărțire a banilor încasați. Membrii grupului infracțional organizat ar fi fost remunerați în funcție de cantitatea vândută în cursul unei zile, ori li s-ar fi permis de către lider să își însușească profitul pe care l-ar fi realizat din vânzarea substanțelor interzise", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș.
Potrivit acesteia, cercetările au mai relevat faptul că, până la finalul lunii ianuarie 2025, membrii grupării ar fi efectuat operațiuni de cumpărare, deținere, oferire, transport, porționare, împachetare și vânzare a unor cantități de 3-CMC (cunoscut sub denumirea generică de cristal), 2-CMC, MDM-4en-PINACA și 2 MMC, către consumatori din municipiul Baia Mare.
"În urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate, în municipiul Baia Mare, au fost descoperite și ridicate 1.709 plicuri de diverse dimensiuni ce conțin substanță vegetală din categoria noilor substanțe psihoactive, înscrisuri, sume de bani în lei și euro, un autoturism, precum și alte mijloace de probă. Anterior, pe parcursul urmăririi penale, au fost reținuți de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Maramureș alți 2 membri ai grupării (față de care judecătorii au dispus măsura arestării preventive) și au fost descoperite și ridicate, în cursul perchezițiilor, aproximativ 900 de grame de cristal, drog de mare risc și 11.652 de plicuri cu substanță vegetală, tot din categoria drogurilor de mare risc", a mai precizat Florina Meteș.
Miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a 11 persoane.
"Astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă a 9 dintre cei reținuți, pentru 30 de zile", a mai adăugat Florina Meteș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Grupei Canine și celor operativi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
Mascații au descins la traficanții de DROGURI din Maramureș: 9 persoane au fost ARESTATE. Cum acționau dealerii
![Mascații au descins la traficanții de DROGURI din Maramureș: 9 persoane au fost ARESTATE. Cum acționau dealerii](https://media.realitatea.net/multimedia/image/202502/w1920/2_2b69c44ab1.jpg)