"Publicăm și noi mâine un articol, din aprilie 2014, la aproape un an de zile, în care apar exact aceleași acuzații, pe surse, evident, la adresa Elenei Udrea. Se spune foarte clar acolo că, în acest caz de corupție, îl numesc sursele judiciare, Elena Udrea a fost unul dintre făptuitori. Abuz în serviciu, corupție, spălare de bani, toate aceste lucruri, scrise atunci, apar astăzi în capetele de acuzare la adresa fostului ministru al Dezvoltării și Turismului. În articolul de mâine facem referire tocmai la faptul că a trecut cel puțin un an de când acest dosar a ajuns într-un stadiu extrem de avansat și, punând lucrurile cap la cap, oamenii vor putea să vadă ce presiune uriașă a fost împotriva acestui dosar și vor realiza, cu alte cuvinte, ce forță mare s-a ocupat ca acest dosar să întârzie un an de zile, până a devenit, juridic vorbind, operațional, până când Elena Udrea este urmărită penal", a declarat Cătălin Tolontan.
Redactorul-șef al Gazetei Sporturilor a subliniat faptul că "Traian Băsescu a spus, astăzi, clar, că el rămâne alături de Elena Udrea și că doar un eventual verdict nefavorabil peste, nu știu câți ani, și definitiv îi poate schimba părerea", în contextul în care, amintește Tolontan, "când era președinte, Traian Băsescu, cerea oricărui demnitar, din Guvern, care era urmărit penal, exact situația, de astăzi, a Elenei Udrea, care este multiplu urmărită penal, să părăsească imediat Guvernul".
"Dacă cineva face un calcul minimal, ea va avea trei-patru procese împotriva ei, cu atâtea termene. Astăzi, nici măcar nu este o zi decisivă, pentru că nu se judecă pe fond. Va avea zile decisive în anii următori. Doar că este prima zi când Elena Udrea apare în fața unui judecător și se va decide dacă va rămâne sau nu 30 de zile închisă, arestată. Vor fi zeci de astfel de zile mai importante decât asta pentru soarta ei și pentru curiozitatea publică. Mi s-a părut, însă, important, astăzi, altceva și anume faptul că Traian Băsescu a făcut un pas decisiv lângă Elena Udrea, punând capăt oricăror speculații, după ieșirea de duminică, de la PMP. Traian Băsescu a spus, astăzi, clar, că el rămâne alături de Elena Udrea și doar un eventual verdict nefavorabil peste, nu știu câți ani, și definitiv îi poate schimba părerea. Este curios, pe de altă parte, îmi aduc aminte când era președinte Traian Băsescu, cerea oricărui demnitar, din Guvern, care era urmărit penal, exact situația, de astăzi, a Elenei Udrea, care este multiplu urmărită penal, să părăsească imediat Guvernul. Se vede treaba că în Guvernul ideal, din sufletul lui Traian Băsescu, exigențele sunt mult mai mici", a spus Cătălin Tolontan.
Întrebat care este concluzia sa în ceea ce îl privește pe fostul șef de stat, în acest caz, și dacă consideră că, de fapt, Traian Băsescu nu era străin de faptul că existau, în diverse ministere, aceste jocuri oneroase cu banii, jurnalistul a răspuns:
"Eu cred că Traian Băsescu e atât de experimentat în politica românească, încât știe foarte bine care a fost materialul clientului și, așa cum ne-a spus, atât de foarte multe ori, cred că știe care este cutuma. Că ea, despre ea vorbeam cu toții până acum, și vorbeau și politicienii, acum o avem scrisă. Dacă nici acum, el nu s-a îngrozit în fața a ceea ce se întâmpla acolo. Vorbim despre faptul că au existat mulți oameni din minister care recunosc că se lua șpagă 10 la sută (...) dar este evident că acel obicei exista. Dacă nici acum nu te îngrozești și nu faci un pas, în lateral, înseamnă că ești de acord cu felul în care a funcționat statul", a mai afirmat Cătălin Tolontan.