Se pare că aceste adunări în grupuri mai mici sau mai mari, animate de o mișcare ritmică colectivă, pe care noi le numim azi petreceri, au reprezentat o modalitate excelentă de a comunica și de a stabili legături pentru strămoșii noștri.
„Oamenii simt un soi de electricitate atunci când se află în contact cu alții. Senzația este apoi transmisă mai departe, iar oamenii vor simți un entuziasm emoțional colectiv, explică Paul Carls de la Universitatea din Montreal. „De asemenea, petrecerile nu provin doar din comportamentul strămoșilor noștri, ci și din ritualurile religioase. Așa cum ritualurile străvechi aveau nevoie de un shaman care să creeze atmosfera respectivă, astăzi noi avem DJ-ul din club", spune Dimitris Xygalatas, antropolog la Universitatea din Connecticut.
De ce au oamenii nevoie de petreceri
Potrivit unui studiu realizat în 2006 de către cercetătorii de la University of Reading, strămoșii noștri dansau, nu pentru a se distra ca noi ci pentru a supraviețui. În acest sens, oamenii de știință au vrut să vadă dacă aceste petreceri au influențat în vreun fel evoluția omului.
Astfel, echipa de cercetători a recoltat mostre de ADN de la dansatorii înnăscuți și le-au comparat cu cele ale oamenilor cu „două picioare stângi". Rezultatele au arătat că dansatorii au două gene legate de abilitățile de comunicare avansate. În plus, au un nivel mai mare de serotonină, adică au mereu o dispoziție mult mai bună față de ceilalți oameni.
Mai mult, studiul mai arată că strămoșii foloseau dansul acum 1,5 milioane de ani și ca pe-o formă de a atrage potențialo parteneri. „Desigur, acum nu mai e neapărat nevoie să mergem la petreceri și să ne arătăm mișcările de dans pentru a supraviețui sau pentru a ne găsi parteneri, dar cu siguranță ajută. În plus, dansul chiar ne face mai fericiți", a declarat Steven J. Mithen, arheolog la University of Reading.