Pentru acest studiu, publicat în jurnalul Transportation Research Part D: Transport and Environment, cercetătorii de la Texas A&M University (Statele Unite ale Americii) au analizat rapoartele privind coliziunile nocturne între animale sălbatice și vehicule din stat pe parcursul a 112 cicluri, lunare între ianuarie 2011 și ianuarie 2020, scrie Stiinta si Tehnică.
Cercetătorii au descoperit o creștere cu 45,8% a coliziunilor cu animale sălbatice în nopțile cu Lună Plină, comparativ cu nopțile cu Lună Nouă. Interesant: este că această creștere a accidentelor nu s-a extins la coliziunile care nu au implicat animale.
Cum creșterea a fost mai evidentă în zonele rurale din Texas, una dintre variante a fost legată de creșterea activității animalelor în această perioadă. Chiar dacă studiul analizează pur și simplu statistici, fără a încearca să explice în detaliu corelația dintre accidentele de mașină și Luna Plină, „rezultatele sugerează ideea posibilă că unele niveluri de activitate ale faunei sălbatice sunt mai mari în nopțile cu lună Plină decât în nopțile mai întunecate, deoarece animalele pot vedea mai mult din împrejurimile lor sub lună plină. Ne abținem însă să intrăm în detaliile acestei explicații, deoarece autorii nu sunt specializați în ecologie animală”.
Studiul subliniază importanța unei precauții sporite din partea șoferilor, în special în timpul nopților mai luminoase.
Activitatea vieții sălbatice crește adesea în nopțile luminate de o Lună Plină, animalele profitând de vizibilitatea sporită pentru a căuta hrană și a interacționa social. Acest comportament poate varia însă considerabil în funcție de specie și regiune. Identificând aceste modele, cercetătorii pot dezvolta strategii direcționate pentru a atenua riscurile de coliziune.