Programul, finanțat de Fundaţia pentru Comunitate, include decontarea tuturor cheltuielilor aferente onținerii unui permis de conducere.
”Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obţinerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiţie sau poate fi un avantaj în obţinerea unui loc de muncă sau în menţinerea şi extinderea atribuţiilor de serviciu existente. Persoanele eligibile pentru finanţare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 17 şi 25 de ani care doresc să obţină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze şi tramvaie. Solicitările de finanţare pot fi transmise online sau prin poştă până la data de 23 ianuarie 2021”, a transmis fundația într-un comunicat.
Documentele necesare care trebuie trimise de cei interesați sunt un formular de înscriere, o scrisoare de motivare personală, o anchetă socială, o declaraţie din partea părintelui sau a reprezentantului legal - în cazul minorilor sau o declaraţie de susţinere din partea unui mentor - în cazul celor peste 18 ani, oferta de preţ de la şcoala de şoferi și un document despre nivelul studiilor absolvite.
Detalii şi formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/permis.
În decursul celor cinci ani de la începutul acestui program, 83 de tineri au finalizat cu succes cursurile şi examenul, iar alţi 68 de beneficiari continuă studiile sau sunt programaţi pentru examen.