"Aici e terenul meu, pe care îl țin de peste 30 de ani, de la mama mea! De mică veneam aici cu mama mea, cu părinții mei. Nu mă pot despărți de terenul ăsta nici pe viață și pe moarte...", spune femeia.
Aceasta este revolta unei localnice din comuna Bosanci, județul Suceava, care nu mai are liniște de când primarul i-ar fi luat o bucată de pământ în cadrul programului de cadastrare gratuită, pe care femeia susține că o are moștenire de ani de zile. După împărțire, bucata de teren ar fi ajuns în posesia unui consilier.
"De la intabulările astea care s-au făcut gratuite, șa a decis Primăria să mi-l ia și să-l dea lor", mai spune aceasta.
Supărarea este cu atât mai mare cu cât bărbatul care are acum terenul a pulverizat erbicid pe recoltele femeii. Scenariul s-a repetat, de altfel, și pe terenul unui fermier, care îl acuză, însă, pe primar.
Acuzațiile au ajuns și la urechile primarului.
"Acolo s-a depistat o suprafata de teren care era in plus. În momentul in care se face cadastrarea gratuită, orice suprafață de teren care este în plus revine comisiei locale de fonduri funciare", spune edilul.
Primarul susține că femeia nu are niciun metru pătrat în minus și că bucata de teren în plus a fost acordat familiei consilierului cu un motiv.
"I s-a atribuit întrucât avea o hotărâre judecătorească în această privință", mai spune acesta
Ba mai mult decât atât: femeia ar fi fost avertizată din timp și ar fi intrat abuziv pe terenul respectiv, ca să îl lucreze.