„Rugăm insistent o luare de poziție hotărâtă și promptă a Comisiei de Monumente Istorice, a Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania, respectiv a celorlalte foruri de specialitate, în legătură cu legalitatea instalării patinoarului artificial-construcție provizorie, ce se preconizează a înconjura ansamblul statuar Matia Corvinul. Pe de altă parte considerăm un act sfidare față de reprezentanța politică și comunitatea maghiară, faptul că nu s-a făcut nici o informare sau discuție prealabilă privind “inovația” propusă de primărie”, transmite Horváth Anna într-un mesaj pe pagina personală de Facebook.
În replică, un arhitect din Cluj spune că în toate marile oraşe se întâmplă acest lucru.
"Aceste monumente de for public sunt prin definiție amplasate în spații deschise și accesibile publicului larg. Cred că amplasarea unei dotări destinate agrementului, cu condiția de a avea caracter temporar, poate fi perfect justificată chiar dacă desenează un inel în jurul unui monument atât de încărcat de semnificații. Dealtfel, amplasarea pe perioada târgurilor de Crăciun a acestor patinoare care îmbrătișează monumentele de for public e un obicei răspândit pe tot mapamondul, fără că cineva să fi văzut în această atitudine vreo ofensă adusă subiectului monumentului. În Torino patinatorii se învârt în jurul lui Napoleon, în Salzburg în jurul lui Mozart și toată lumea e veselă și îmbujorată, alunecând mână în mână fără să simtă că ar impieta memoria simbolurilor identitare cărora le dau roată. Ba eu chiar cred că însăși personalitățile alea cocoțate în vârful soclurilor lor solemne sunt fericite că se află timp de câteva săptămâni în mijlocul acestei mulțimi vesele", este părerea arhitectului Dan Clinci, manager concursuri de soluții din partea Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania, citat de actualdecluj.ro