În ceea ce priveşte scrisoarea pe care preşedintele executiv al PSD Niculae Bădălău a transmis-o conducerii partidului, Oprişan a spus că merită discutată în cadrul formaţiunii.
„Dragnea a condus PSD în toată această perioadă, obţinând, împreună, cel mai bun rezultat din istoria PSD la alegerile parlamentare din 2016. Dar sigur că, ocupat fiind cu guvernarea şi fiind preocupat de procesul legislativ şi fiind preşedintele Camerei Deputaţilor, eu cred că în câteva rânduri a uitat să se mai consulte cu colegii de partid în anumite decizii pe care le-a luat de-a lungul timpului. E vorba de unele numiri. De exemplu, domnul Dragnea nu s-a consultat cu partidul când a făcut numirea preşedintelui Curţii de Conturi. Nu s-a consultat cu partidul decât formal, în momentul în care, de exemplu, s-a stabilit lista membrilor Guvernului României. Numele au fost aduse la cunoştinţă şi colegii noştri, cu bună-credinţă, au dat un cec în alb preşedintelui partidului, inclusiv la numirea lui Sorin Grindeanu", a susţinut Oprişan, la Antena 3.
De asemenea, preşedintele CJ Vrancea a precizat că nu există tabere în PSD şi că este exclusă o ruptură între premierul Mihai Tudose şi conducerea partidului.
Despre scrisoarea pe care preşedintele executiv al PSD Niculae Bădălău a transmis-o conducerii partidului, Oprişan a spus că merită discutată în cadrul formaţiunii.
„Este un document care merită discutat în cadrul Comitetului Executiv al partidului şi în cadrul Comitetului Naţional, pentru că întotdeauna învăţăm din mers şi învăţăm şi din greşelile pe care le facem”, a subliniat Marian Oprişan, potrivit Mediafax.
Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a transmis o scrisoare liderilor partidului în cadrul şedinţei Comitetului executiv de luni, în care a precizat că PSD a acceptat suspendarea democraţiei interne, lucru pe care îl consideră o eroare care trebuie asumată de formaţiune.