Ochiurile în tomate sunt un preparat delicios, hrănitor și sănătos, ce poate fi servit ca mic dejun sau ca aperitiv cald. Sunt ușor de făcut, nu necesită mult timp de preparare și sunt foarte prezentabile. Astfel, vă puteți impresiona plăcut oricând musafirii cu ochiuri în tomate.
Ingrediente:
- 4 roșii mari;
- 4 ouă;
- 3 lingurițe de unt;
- 4 felii mici de șuncă;
- 50 de grame de parmezan ras sau cașcaval;
- sare și piper;
- puțin pătrunjel tocat.
Mode de preparare
Roșiile se spală bine, se taie capacele și se scobesc de miez cu ajutorul unei linguri. Se pun în fiecare roşie câte 1/2 de linguriță de unt, un praf de sare și o feliuță de șuncă. Se așează într-o tavă de yena sau una normală, pe care o ungem bine cu unt, după care le băgăm în cuptor, la foc tare, timp de circa 10 minute.
În timpul acesta se pregătesc ouăle, ochiuri în apă, care se prepară astfel: într-un recipient se pune apă la fiert și puțină sare, iar când fierbe se sparg ouăle acolo cu grijă. Se fierb 2 minute și se scot cu paleta de scurs. Este indicat să nu se pună mai mult de 2 odată la fiert.
Când trec cele 10 minute, scoatem tava cu roșiile, presărăm în fiecare parmezan sau cașcaval, un pic de piper și punem deasupra câte un ochi fiert în apă, bine scurs. Se mai bagă la cuptor pentru 5 minute, după care se scot și se asezonează pe deasupra cu pătrunjel tocat și se servesc calde.