Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară, că ştie cine sunt persoanele care au pătruns în arhiva SIPA, deşi nu deţineau certificat ORNISS, aspect pe care l-a transmis Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
„Urmărirea penală este secretă, eu ştiu ce documente am transmis la DIICOT, eu ştiu că m-am adresat autorităţilor să verifice dacă vizitatorii arhivei aveau sau nu certificat ORNISS, ştiu răspunsul, l-am trimis la DIICOT, face parte din urmărirea penală. (...) Ani de zile s-a discutat şi fiţi de acord că nimic nu s-a făcut. (...) Ştiţi că DIICOT a fost sesizat de către o terţă persoană, după care am declarat public, am transmis documentele de la nivelul Ministerului Justiţiei către DIICOT, spre a le conexa în acelaşi dosar şi să dea o soluţie pe baza probelor. Mai departe, Ministerul Justiţiei nu poate să ducă la DIICOT să spună: Ce aţi făcut în dosar, aţi administrat, n-aţi administrat, e problema lor. (...) Mai departe, cred că latura posibilă, latura penală a faptelor respective poate fi explicată de către DIICOT, celelalte, care intră în competenţa Comisiei speciale pot fi explicate de către Comisie”, a spus ministrul, scrie Mediafax.
Procurorii DIICOT au deschis, în luna mai, un dosar în care au început urmărirea penală in rem, privind arhiva SIPA. Sunt investigate fapte de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi neglijenţă. Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ.