Melissa Irwin pare o tânără ca oricare alta... Nu iese cu nimic în evidenţă şi, pentru cei care n-o cunosc, pare cea mai blândă fiinţă din lume.
În realitate, a reuşit să terorizeze locuitorii dintr-un orăşel din Statele Unite. Totul s-a întâmplat cu ajutorul soţul ei, Garen. Cei doi artişti sunt recunoscuţi pentru costumele de Halloween, adevărate minunăţii pe care le fac cu mâinile lor. La fabricarea costumului din imaginile din GALERIA FOTO au folosit cârje, catalige, spumă de modelat şi bucăţi de material, toate murdare, pentru un efect garantat!
Pentru faţă au ales, după cum au mărturisit, un chip "simplu", alb, fără expresie, tocmai pentru a potenţa efectul.
"Am încercat mai multe măşti, dar nimic nu părea să se potrivească. Masca albă, faţa de om fără expresie, a fost cea mai bună alegere! Efectul a fost ireal!", a spus Melissa.
"De Halloween, ne ascundem în curţile oamenilor şi, când aceştia pleacă de acasă, ne luăm după ei. E teribil de amuzant. Recunoaştem că folosim costumele şi în zilele obişnuite din an, doar pentru a-i speria", mai spune aceasta.
Nu de aceeaşi părere au fost, însă, şi cei care au văzut "bestiile" umblând nestingherite pe stradă, ziua în amiaza mare... Iar noaptea...