Liderul PSD a reiterat faptul că PNRR trebuie să fie prezentat în Parlament.
”PNRR trebuie prezentat în Parlament. Nu este o cerinţă de a exista un vot. Anumite state au făcut şi acest vot până la urmă generic. Credem că cel mai important este să fie prezentat. Urmează ca eu şi cu parteneri sociali ai PSD şi cu experţii din interiorul partidului să avem o întâlnire, se pare, la Guvernul României împreună cu prim-ministrul şi ministrul Fondurilor Europene”, a declarat Ciolacu.
Președintele social-democraților l-a acuzat pe ministrul Agriculturii, Adrian Oros, că s-a dus nepregătit la Bruxelles.
”Am avut o moţiune împotriva domnului Oros. Vreau să ştiu, în primul rând, de la prim-ministru dacă domnul Oros, când s-a deplasat la Bruxelles - de la comisar ştiu adevărul, de aceea şi vreau să spun acest lucru - s-a deplasat cu proiectele cele mai bune pentru a prinde sistemul de irigaţii în PNRR. Din informaţiile pe care le avem noi de la Comisia Europeană este faptul că s-a dus nepregătit la aceste discuţii”, a precizat Ciolacu.
Acesta a mai anunțat că PSD va depune o moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară.
”În această sesiune parlamentară vom depune o moţiune de cenzură. După cum bine ştiţi, suntem încă minoritari în Parlamentul României. Categoric că ne dorim să treacă această moţiune, dar poate îl informaţi şi pe domnul preşedinte Klaus Iohannis care este percepţia românilor în ceea ce priveşte PSD”, a răspuns Ciolacu după ce a fost întrebat despre un sondaj conform căruia 36% dintre români ar vota PSD dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, relatează Agerpres.