La începutul anilor 60, în amplul efort de electrificare a țării, multe dintre râurile cu potențial hidroenergetic au fost zăgăzuite. Unul dintre acestea era râul Cerna, a cărui vale, la poalele Ținutului Pădurenilor, trecea prin mijlocul localităților Cinciș-Cerna, Valea Ploștii, Baia lui Crai, Moara Ungurului și Ciuleni. Cele cinci sate și cătune, cu toate casele și acareturile lor și cu cimitirile pline de cruci au fost inundate de ape. Lacul de acumulare și hidrocentrala aferentă aveau să deservească alte sate, dar mai ales Hunedoara - aflată la numai 10 kilometri distanță - cu combinatul ei siderurgic cu tot.
Înainte de a se da drumul apelor să inunde totul, oficialii vremii au promis locuitorilor că le vor salva cele două biserici sau măcar pe una dintre ele, ridicată de neamul Corvineștilor și în care se păstrau semne ale trecerii pe acolo a lui Matias Corvin, rigă al Ungariei. S-au făcut chiar planurile translării bisericii pe un deal (după modelul ce va fi folosit, mai apoi, în mijlocul Bucureștilor, pentru salvarea unor așezăminte religioase), dar până la urmă nimeni nu s-a mai ținut de cuvânt zidurile ei au fost îmbrățișate de ape. Parcă o fărâmă din potopul biblic luase în stăpânire locul...
Preotul Crăciun Opre și preoteasa lui, Anișoara, tineri la vremea aceea - abia se căsătoriseră, de vreo doi ani, chiar în biserica-monument - , au luptat din răsputeri să oprească puhoiul, dar nu au mai putut face nimic, doar să privească neputincioși cum un bărbat a urcat pe turla bisericii, legând-o cu lanțuri groase și apoi trăgând de ea s-o dărâme. Ba, ceva tot au salvat ei, dar nu ctitoria Corvineștilor, ci trei statui din epoca romană, descoperite întâmplător de un țăran, sub brazdă - și care până să se facă lacul fuseseră expuse în muzeul din Cinciș - și pe care, nu se știe de ce, nici un alt muzeu nu le voia. Statuile stau, până și-n ziua de astăzi, în curtea casei parohiale. În vreme ce crucile străbunilor localnicilor de la poalele Ținutului Pădurenilor zac răsturnate, sub ape.
De fapt, se spune că străbunii și-au pierdut demult liniștea, sub acele ape. Altfel n-ar avea loc unele fenomene stranii, iar lacul nu și-ar cere, când și când, jertfa lui... Uneori, din senin, în mijlocul lacului se stârnesc furtuni violente ca-n largul mărilor. Alteori, ceața care plutește deasupra este albă-lăptoasă și groasă să o tai cu cuțitul. Se mai zice că pe fundul lacului, dacă ar fi să ajungă un scafandru, nu ar putea să pună piciorul, căci adâncul este plin de șerpi încolăciți. Unii spun că aceștia sunt șerpii caselor scufundate - paznicii aceia tăcuți, pe care, după legendă, îi avea orice casă. Când apa a venit, ei nu a vrut să părăsească acele case pe care le aveau în grijă și au rămas acolo, să continue să le păzească și sub unde. Alții spun că șerpii aceștia sunt puii balaurului pe care Iorgovan l-a ucis pe Valea Cernei și că acolo, pe fundul lacului Cinciș, și-ar fi găsit adăpost.
Dincolo de aura asta stranie - care a dus, de exemplu, la apariția unui folclor local bogat în descântece care să te apere de blestemele lacului - lacul Cinciș nu e totuși nici pe departe atât de înspăimântător. Ba, chiar, s-a dovedit a fi un agreabil loc de agrement, cu vaporașe care făceau curse luciul lui, traversându-l dintr-o parte în alta, cu pescari care-și încercau undițele și cu tineri care-și întindeau corturile, admirându-i apele ce-și schimbau fața după anotimp... Acum, lucrurile astea s-au mai împuținat, în schimb, pe țărmurile lacului „cresc” cartiere de vile de vacanță, un alt sat, cu alte obiceiuri și credințe, clamându-și existența în geografia locului.
Sursa: antenasatelor.ro
