În sud-estul judeţului Mehedinţi, ploile au făcut prăpăd. Zeci de gospodării au fost inundate.
Inundate au fost şi mai multe comune gorjene. "Nu se mai vede nici varful la ceapa. Totul s-a distrus", a spus un localnic. Apa a intrat şi în case.
Ploaia torenţială a făcut prăpăd şi în nordul judeţului Dâmboviţa! Un drum s-a surpat, iar localnicii sunt nevoiţi acum să meargă pe jos mai bine de patru kilometri pentru a ajunge la mijloacele de transport.
A fost potop noaptea trecută şi la Constanţa, iar maşinile şi-au făcut cu greu loc printre şuvoaie.
BUCUREŞTI, MICA VENEŢIE
Imagini incredibile au surprins bucureştenii în timpul ploii torenţiale de aseară. Străzile Capitalei s-au transformat în râuri, maşinile au fost luate de ape, sau au fost distruse de panouri doborâte de vijelie.
În fotografiile trimise de Dan putem vedea o maşină peste care a căzut un panou publicitar, dar şi un bucureştean care s-a descălţat pentru a putea trece prin apă. O altă maşină a fost distrusă de un panou publicitar în zona Bibliotecii Naţionale, ne scrie Iulia.
De la Florentina am primit fotografii cu o stradă transformată în râu. Puteţi vedea cum apa de pe stradă acoperă maşinile până la jumătate. O altă zonă din Capitală, dar tot şuvoaie care se scurg pe străzi.
A fost potop şi în zona Nerva Traian din centrul Bucureştiului. Un telespectator a filmat din maşină, în timp ce înainta cu greu prin ape.