HOROSCOP. Decembrie 2017 este o lună cu mare potenţial financiar pentru Balanţe.
Jupiter se află în casa banilor Balanţei, iar la 9 decembrie i se alătură şi Marte, stăpânul aceste case. Prin urmare, capeţi mult mai mult curaj şi preiei iniţiativa, cu intenţia clară de a-ţi spori veniturile şi cu şanse maxime de a realiza ceea ce ţi-ai propus.
Pe parcursul întregii luni, şi în mod special în primele două decade, există o preocupare accentuată pentru informaţie, activităţi intelectuale, scris, studiu, muncă pe calculator, discursuri etc., deci pentru tot ceea ce implică mintea şi comunicarea, cu impact mare asupra carierei.
Peşti
Casa carierei Peştilor este tranzitată în decembrie 2017 de multe planete, devenind astfel deosebit de reliefată. Soarele, Venus şi Mercur par foarte interesaţi de viaţa ta profesională.
Soarele te vrea în atenţia tuturor, pe un podium sau pe o scenă, primind laude şi ovaţii – oricum, într-o postură care impune admiraţie sau respect. Venus îţi netezeşte calea, scoţându-ţi în cale şansa sau relaţiile potrivite.
La rândul lui, Mercur pune accentul pe intelect, informare, comunicare şi drumuri, dar uneori mai creează complicaţii, fiindcă este în retrogradare. Avantajul este că, după ce Mercur îşi reia mersul direct, vei avea o imagine mult mai clară asupra obiectivelor şi strategiilor profesionale.