Definit ca un “vas de croazieră extrem de scump”, buncărul oferă rezidenţilor săi nu numai apartamente ample, pe care să le poată amenaja după propriul gust, ci şi şcoli, teatre, brutării, baruri şi restaurante, piscine, săli de sport şi fitness, precum şi lăcaşuri de rugăciune, relatează Agerpres. Prevăzători, constructorii au avut în vedere chiar şi o închisoare.
“Suntem mândri să ducem mai departe acest proiect epic în aceste vremuri tot mai periculoase”, a declarat Robert Vicino, fondatorul şi directorul general al firmei Vivos, care a achiziţionat şi remodelat un buncăr construit de sovietici în fosta Republică Democrată Germană folosit iniţial ca depozit de armament, relatează revista Forbes. După reunificarea germană, autorităţile şi-au dat seama că nu puteau păstra vechea destinaţie a complexului din cauza legilor care interzic stocarea de muniţie în apropierea unei mari autostrăzi, aşa încât l-au vândut unui investitor privat.
Buncărul - capabil să rezite şi la agenţi chimici şi biologici sau la un tsunami - este doar o parte a unui complex care are 21.108 de metri pătraţi de zone securizate subterane şi încă 4.079 de metri pătraţi de birouri şi depozite la suprafaţa pământului. Totodată, include peste cinci kilometri de tuneluri subterane de mari dimensiuni, către care există doar trei puncte de acces, închise ermetic prin porţi speciale. Uriaşa construcţie este dotată cu instalaţii de purificare a apei şi a a aerului, generatoare autonome de energie, ateliere pentru tot felul de reparaţii mecanice, un spital şi va avea până şi o 'bancă' de păstrare a ADN-ului pentru a garanta supravieţuirea speciei.
Compania Vivos susţine că va pune la dispoziţia clienţilor săi şi tramvaie, vehicule blindate şi elicoptere cu care să se poată deplasa atât în interiorul, cât şi în afara acestei fortăreţe subterane, al cărei cost este estimat la un miliard de euro şi care este deja în stare de funcţionare.
Daily Mail scrie că alte proiecte au fost dezvoltate în SUA, existând şi unul numit The Oppidium, în apropiere de Praga, într-o locaţie secretă, acest ultim proiect fiind destinat pentru o singură persoană, în cazul unui cataclism planetar.