Decizia a fost luată în dosarul în care Mircea Băsescu i-a acuzat de șantaj pe Florin Anghel și alți patru membri ai familiei lui Bercea Mondial.
În același dosar, Marius Constantin (ginerele lui Bercea) a fost condamnat la 3 ani și 310 zile închisoare cu executare, fiindu-i revocată eliberarea condiționată; Izaura Anghel (fiica lui Bercea) a primit 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare cu suspendare, sub supraveghere, ea fiind obligată să presteze 90 de zile muncă în folosul comunității; Ion Grinică Anghel (fiul lui Bercea) a primit o măsură educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 6 luni.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în data de 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu suma de 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.
Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.