"Veteran aviator și erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN a făcut parte din Grupul 9 Vânătoare ai cărui piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare. Veteran aviator, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, general–locotenent Ion Dobran (rtr.) a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admiraţie şi respect pentru tinerele generaţii. Dăruit cu pasiunea pentru zbor, şi-a modelat întreaga viaţă după principii ferme şi idealuri înalte", se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a MApN.
Absolvent al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945.
Activitatea pe front a însumat 340 misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.
În mesajul MApN se reamintește faptul că, pe 5 februarie 2019, Statul Major al Forțelor Aeriene a organizat CEREMONIA PRILEJUITĂ DE ÎMPLINIREA A 100 DE ANI. "Cu acest prilej, domnului general i s-au conferit, de către reprezentantul Administrației Prezidențiale, cele două decrete semnate de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis: Decretul de înaintare în gradul de general locotenent și Decretul de conferire a Ordinului Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler cu însemn pentru militari", se mai arată în mesajul citat.