La ieșirea de la audieri, șeful ASF, Nicu Marcu a declarat că declarațiile și actele prezentate în fața comisiilor economice sunt confidențiale pentru că este o anchetă în curs, dar a asigurat că toți clienții City Insurance vor fi protejați prin Fondul de Garantare.
„Toți vor fi protejați prin Fondul de Garantare. Fondul de Garantare al asiguraților e printre puținele fonduri de garantare din UE. Sunt puține țări din UE care asigură pentru protecția consumatorilor. Unul dintre ele e Fondul de Garantare pe care îl asigurăm noi”, a anunțat Nicu Marcu, la ieșirea de la audierile privind falimentul City Insurance, la Parlament.
Președintele ASF a mai precizat că nu poate da detalii din discuțiile de la Parlament, pentru că sunt confidențiale, fiind o anchetă în curs. Audierea conducerii ASF de miercuri a fost amânată săptămâna trecută după ce reprezentanții Autorității au transmis că nu au pregătit un raport despre falimentul City Insurance.
„Am preferat în toată perioada asta să comunicăm cât mai puțin până să venim in Parlament. Le-am comunicat tot , de asta a fost și această ședință confidențială. Sunt lucruri pe care nu le putem face publice, pentru că Autoritatea a sesizat organele de cercetare penală când a găsit aceste lucruri. Am spus tot la comisie. u le putem face publici, ca Autoritatea a sesizat. Am spus tot la comisie. Sa aveți răbdare ca Parchetul să spună când va putea să spună tot ce am trimis noi”, le-a declarat Nicu Marcu jurnaliștilor.
„În legătură cu detaliile tehnice, colegul Valentin Ionescu, directorul pe acest sector, cu ajutorul căruia s-a făcut această verificare și descoperire, să precizeze detalii despre fiecare abatere li posibilă infracțiune pe care o puteți regăsi în decizia pe care am făcut-o publică. Vă va explica în detaliu tot ce putem să spunem”, a mai precizat președintele ASF.
Ulterior, întrebați de jurnaliști despre alte detalii, reprezentanții ASF au transmis că vor răspunde prin Biroul de presă al insitituției
Reamintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare pentru City Insurance, cel mai mare asigurător din România, cu peste 3 milioane de clienți. ASF a constatat insolvența și a demarat procedura de faliment împotriva companiei. Polițele sunt în continuare valabile, iar clienții vor fi despăgubiți pentru daune din Fondul de Garantare a Asiguraților.
În același timp, Guvernul Cîțu a adoptat pe 22 septembrie o ordonanţă de urgenţă care va permite plata mai rapidă a despăgubirilor RCA, înainte de declararea falimentului definitiv al celui mai mare asigurător din România, City Insurance. Prin modificarea legii 213 din 2015, Guvernul a decis, prin OUG, ca banii pentru asigurare să fie acordați pentru fiecare poliță în parte și majorarea despăgubirii de la 450.000 la 500.000, potrivit anunțului făcut de ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu.