Senatoarea a agresat verbal mai mulți angajați ai spitalului, între care și pe managerul unitații medicale, dr. Beatrice Mahler. Ea i-a acuzat că ar fi criminali, că iau șpăgi ca să trateze pacienții COVID și că, deși ar avea tratamente, refuză să le dea ca să moară oamenii.
"E spațiu public și aici se întâmplă crime. Asta este crimă! Sunt crime împotriva umanității, doamna Mahler! Vă depun plângere penală, doamna Mahler! Chemați Poliția, vreau să depun plângere împotriva tuturor! Se dă șpagă, nu toți sunt senatori, să intre! Și mie mi-a murit un prieten, era într-un container, am înregistrat! Am martori și am înregistrări, doamna Mahler! Pentru că eu totul am înregistrat. E înregistrat, doamnă, sunteți și dumneavoastră înregistrată!", striga Diana Șoșoacă în timp ce transmitea live pe Facebook întreaga "intervenție".
"Vă rog, să ne calmăm!", îi cerea Beatrice Mahler, păstrându-și cumpătul în fața scenelor făcute de senatoarea Șoșoacă.
"Există tratament, nu vor să-l aplice! Vreau și eu să fiu dusă acolo, să vedem decedatul! Am toate drepturile din lume! Nu mă învățați pe mine Dreptul, eu fac proceduri, dumneavoastră încălcați legea! (...) Pacienților li se dă oxigen și se știe că oxigenul arde plămânii!", a mai strigat senatoarea Diana Șoșoacă.
Ea i-a amenințat pe angajații spitalului și ai morgii că va depune plângeri împotriva tuturor.
Poliția a fost sesizată în acest caz.
Nu este pentru prima dată când Diana Şoşoacă face scandal la Institutul Marius Nasta. S-a întâmplat şi în februarie 2021. Atunci, recent întoarsă din Valea Jiului unde le-a cerut minerilor şi familiilor lor să nu mai poarte mască de protecţie, Diana Şoşoacă și-a făcut apariția în curtea Institutului „Marius Nasta” din București, de unde tocmai pleca ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, după un incident care a mobilizat masiv echipele de intervenție din cauza riscului de incendiu.
„Câți oameni trebuie să mai moară ca dumneavoastră să vă dați demisia? Spuneți! Sunteți pentru a doua oară ministru al sănătății! E dreptul meu! Dumneavoastră sunteți numit!”, a strigat senatorul Diana Şoşoacă la Vlad Voiculescu, în timp ce transmitea live pe Facebook.