Reprezentanții Patriarhiei susțin că înmormântarea „pe intuneric” are legătură doar cu faptul că iarnă ziua este mai scurtă.
„În legătură cu ora aparent târzie, pentru că s-a comentat că regele e înmormântat pe întuneric, e vorba exclusiv de contextul iernii, ziua e mai scurtă. Nu e niciun impediment din punct de vedere canonic, bisericesc, legat cu punerea în mormânt a cuiva chiar dacă s-a lăsat întunericul. Nu permiteau condițiile reale o oră mai apropiată de lăsatul întunericului. Nu e nicio problemă din punct de vedere crestin”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I a fost depus la Catedrala Ortodoxă Greacă din Lausanne, zeci de români de toate vârstele din Elveţia venind să-i aducă un omagiu, transmite Casa Regală.
Unii oameni au venit şi din alte ţări, precum Franţa sau Italia, special pentru a lua parte la slujbă.
Tot luni, în prezenţa Principesei Elena şi Principesei Sofia, precum şi a Excelenţei Sale dl Alexander Philips Nixon, a fost oficiată o slujbă. Au slujit IPS Mitropolitul Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale şi Meridionale, părintele paroh Alexandre Yossifidis, alături de un sobor de şase preoţi, în limbile română, franceză şi greacă. Au fost prezente şi măicuţele care veghează permanent trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, până la plecarea către ţară. "Cei care l-au cunoscut au vorbit cu multă emoţie despre demnitatea şi integritatea cu care Majestatea Sa Defunctă a trăit, despre modul profund în care i-a influenţat. Printre aceştia s-au numărat domnul Dan Bădic, fostul director al Casei Majestăţii Sale, dl Michel Lude, colecţionar de vehicule militare, membru al Comitetului Asociaţiei Elveţiene a Vehiculelor Militare, al cărei Preşedinte de Onoare era MS Regele. Mulţi au venit la catedrală pentru a se închina la catafalcul Regelui si pentru a-i onora memoria", se arată într-un comunicat de presă al Casei Regale.