Noua lege a pensiilor va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, dată de la care toate pensiile se măresc cu 13,8%, conform legii, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, la Târgul INDAGRA.
"La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. (...) Într-un fel, eu am devansat Legea pensiilor prin cererea de plată numărul 4, să încercăm să o finalizăm anul acesta, pentru că erau prea multe jaloane în cererea de plată numărul 4 şi să nu mai păţim cum s-a întâmplat cu jalonul în cererea de plată numărul 3. Nu numai faptul că mai avem foarte puţine jaloane de îndeplinit la cererea de plată numărul 3, am început să închidem foarte multe din cererea de plată numărul 4. Eu legea nu o pitesc, legea va merge în Parlamentul României, pentru că acolo se legiferează", a precizat Ciolacu.
El a explicat că indexarea pensiilor cu 13,8% reprezintă indicele de inflaţie pe anul trecut. Totodată, premierul a estimat că noua lege a pensiilor va fi trecută prin Parlament până la sfârşitul lunii noiembrie şi a subliniat că aceasta sunt prevede eliminarea unor inechităţi.
"Eu cred că până la sfârşitul lunii noiembrie o să trecem noua lege a pensiilor prin Parlament. Pe urmă, ea va urma să fie pusă în aplicare de la 1 ianuarie. În ea sunt prevăzute închiderea anumitor inechităţi. O lege a pensiilor nu se poate pune în aplicare instant, trebuie făcut noul soft pe baza legii", a adăugat premierul.