Practica medicală arată că mulți români au tendinţa să facă excese alimentare în perioada Sărbătorilor. Trebuie știut însă că mâncarea trebuie să fie hrănitoare, să ne protejeze sănătate și nu să o atace, iar, la nevoie, să joace un rol în lupta împotriva bolilor.
Bucătăria tradițională românească pune în centru carnea de porc, care devine preparatul de bază mai ales în perioada Sărbătorilor de iarnă. Specialiștii spun că nu trebuie să ne îmbuibăm de mâncare de Crăciun și Revelion. Cei care nu trebuie să facă niciodată rabat de la principiile alimentației sănătoase sunt bolnavii cronic.
„Carnea de porc a fost asociată și cu un risc crescut de apariție a cancerului de colon. Trebuie să știm că există câteva lucruri care duc la acest efect nociv. În primul rând, vorbim de grăsimile saturate pe care le conține acest tip de carne și care cresc nivelul colesterolului. În al doilea rând, vorbim despre conținutul bogat în fier. Acesta poate să aibă efecte favorabile, dar există și studii care arată că acest tip de fier poate să producă leziuni celulare, ducând la o modificare a celulelor cu o migrație spre apariția celulelor de tip canceros“, a precizat specialistul în medicină internă.
„Este recomandată carnea înăbușită, carnea fiartă sau gătită la cuptor“
Prepararea alimentelor este esențială. Cea mai nesănătoasă, dar şi cea mai des folosită metodă de preparare a alimentelor este de departe prăjirea.
„Trebuie evitată carnea prăjită, pane sau chiftelele. Este important modul de preparare pentru că în funcție de acest lucru pot să apară carcinogenii. Carnea de porc trebuie preparată la temperaturi scăzute, expunerea la temperaturi înalte nu face altceva decât să crească conținutul de carcinogeni. Este bine să fie preparată la cuptor și nu pe grătar“, a explicat dr. Cătălin Petrișor.
O opţiune sănătoasă este prepararea cărnii la cuptor. „Este recomandată carnea înăbușită, carnea fiartă sau gătită la cuptor. Sunt de preferat frigăruile, care mai conțin și legume, pentru că este bine ca întotdeauna carnea să fie însoțită de legume. Important este să alegem carnea slabă pentru că grăsimea din carne poate să crească temperatura de la nivelul grătarului și pot să apară modificări ce duc la o carbonizare a cărnii, ceea ce nu este sănătos“, a conchis medicul.
Sursa: Gds.ro.