Nu ai nevoie decât de hârtie de copt, folie de aluminiu şi un cuptor. Înfăşoară avocado în folia de aluminiu, pune-l într-o tavă pe hârtie de copt şi bagă-l la cuptor, la 100 de grade Celsius, circa 10 minute, până când fructul devine moale. Timpul de coacere diferă în funcţie de cât de crud este fructul, aşa că va trebui să îl mai laşi dacă observi că nu s-a înmuiat.
Această metodă funcţionează pentru că, în mod obişnuit, avocado produce etilen (un gaz), care este eliberat încet, ducând lent la coacerea fructului. Atunci când pui fructul în folie de aluminiu, acest gaz îl înconjoară, grăbind procesul de coacere. Foloseşte această metodă atunci când trebuie să prepari rapid ceva cu avocado. în rest, dacă ai timp, poţi să laşi fructul la temperatura camerei să se coacă în mod natural, scrie divahair.ro.