"N-o să uit niciodată ziua de 13 ianuarie 2015. Pe la 5 dimineaţa, m-am trezit. Am stat puţin în pat, eram ameţită... 'Ce ciudat!', mi-am spus. După vreo 30 de secunde, m-am dus în baie şi am vărsat. Apoi m-a luat cu frig. Sleită de puteri, deşi nu-mi explicam motivul, m-am întors în pat, lângă soţul meu, şi m-am băgat sub pătură. Îmi era atât de frig... După aproximativ un minut, iar mi s-a făcut rău. Am crezut că e doar o răceală", povesteşte Sue Palmer.
În tot acest timp, soţul său, Tim, o privea cu îngrijorare. I-a pus mâna pe frunte şi i-a simţit pielea rece. Era palidă şi tremura.
"Hai să mergem la spital", i-a şoptit acesta, calm. "De ce?", l-a întrebat Sue. "Cred că suferi un atac de cord", i-a spus bărbatul.
Tatăl lui Tim îşi pierduse viaţa la 64 de ani, în urma unui atac de cord. "Am doar 46 de ani, nu mi se poate întâmpla una ca asta. Sunt prea tânără", s-a gândit Sue. Şi totuşi, şi-a ascultat soţul şi au plecat la spital.
Ajunşi acolo, femeia le-a spus asistentelor: "Soţul meu crede că am un atac de cord." Asistentele au privit-o lung, apoi au adus un aparat de EKG. După ce i-au citit rezultatul, i-au spus: "Ei bine, pare că ceva este uşor în neregulă, dar nu credem că poate fi vorba de un atac de cord."
"Ştiu, ştiu", a răspuns Sue uşurată, dar uşor stânjenită.
Apoi a venit şi medicul. Femeia i-a răspuns la toate întrebările: avea colesterolul în limite normale, nu fuma, nu consuma alcool, făcea mişcare, nu a avut antecedente medicale în familie, ducea o viaţă sănătoasă, în adevăratul sens al cuvântului. Şi totuşi, doctorul a decis să repete EKG-ul după 10 minute.
Când au venit celelalte rezultate, o asistentă a luat-o de mână şi i-a spus: "Începând de acum, lucrurile se vor precipita. În câteva minute, salonul se va umple de oameni, să nu vă speriaţi."
Până să se dezmeticească, asistentele au început să-i taie hainele cu o foarfecă. Altele, îi înfigeau tot felul de ace în mână. "Dintr-o dată, a început să-mi fie frică", a spus Sue. "Apoi am simţit cum cineva îmi ia mâna şi îmi spune: 'Sunt dr. Fredi. Sunt şeful acestor oameni. Imediat te vom duce sus şi vom încerca să aflăm ce ai la inimă.' Am spus: 'Bine.' Tim m-a sărutat pe frunte şi am plecat", a continuat aceasta.
"M-au dus într-o cameră mare, albă, plină de lumini. După câteva minute, mi-am pierdut cunoştinţa. Când m-am trezit, eram în altă cameră, în alt pat... Din fericire, Tim era acolo. Mă ţinea de mână. Mi-a spus că suferisem un atac de cord, în momentul în care fusesem adusă la spital. Doctorul Joseph Fredi îmi salvase viaţa. Printr-o procedură extrem de complicată, reuşise să înlăture cheagurile de sânge care îmi puneau viaţa în pericol. Artera descendentă anterioară era complet blocată, iar asta îmi punea viaţa în pericol. Această afecţiune este denumită de medici "boala care văduveşte". În marea majoritate a cazurilor, produce decesul", a mai spus Sue.
