Un nou studiu, publicat, de către Muzeul "Anne Frank"", din Amsterdam, răstoarnă teoria existentă de zeci de ani, arătând că nu există nicio dovadă clară că adolescenta evreică şi membrii familiei sale au fost denunţaţi de nazişti în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, ceea ce a condus, atunci, la arestarea şi deportarea lor.
Ronald Leopold, directorul executiv al muzeului, a afirmat, vineri, în cadrul unei declaraţii oficiale, că noua cercetare demarată de instituţia pe care o conduce ilustrează că există o altă teorie care ar trebui luată în considerare. Astfel, pe 4 august 1944, nu este exclus ca percheziţia care a condus la arestarea Annei Frank să fi făcut parte dintr-o amplă anchetă care ar fi vizat munca la negru şi fraudarea cu tichete de raţii în aria unde se găsea imobilul în care ea şi familia sa ar fi stat în ultimii doi ani, scrie gandul.info.