Cifrele îngrijorătoare care îți arată câtă gheață a pierdut Antarctica
Din 1992 și până în anul 2017, Antarctica a pierdut trei trilioane de tone de gheață, ceea ce s-ar putea traduce printr-o creștere globală a nivelului mării de peste 7,5 milimetri.
Mai rău, în partea vulnerabilă a Antarcticii de Vest, rata anuală a pierderii de gheață s-a triplat în această perioadă, ajungând la 159 de miliarde de tone pe an.
Autorii studiului spun că lucrurile ar putea degenera în următorii 50 de ani în două moduri. Fie emisiile globale de gaze cu efect de seră rămân necontrolate, ceea ce înseamnă că clima va continua să se încălzească fără să se ia nicio măsură în acest sens.
În cazul în care un astfel de scenariu ar deveni realitate, cercetătorii avertizează că consecințele se vor resimți la nivel global. Mai exact, oceanul și atmosfera se vor încălzi topind astfel pereții mari de gheață, iar dacă acest lucru se întâmplă ar putea urma o nouă eră glaciară.
Însă, cercetătorii speră ca lucrurile să se întâmple potrivit celui de-al doilea scenariu, adică să se ia măsuri ambițioase pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră și să se stabilească și o serie de măsuri care să reducă presiunea umană exercitată asupra Antarcticii.
Astfel, dacă aceste condiții vor fi respectate, Antarctica va arăta și în anul 2017 la fel ca în prezent, adică pereții de gheață vor rămâne în mare parte intacți, reducând pierderile de gheață și, implicit, limitând creșterea nivelului mărilor.