Prof. dr. Geza Molnar, medic epidemiolog și președinte de onoare al Societății Române de Epidemiologie, a declarat că starea de epidemie de COVID-19 ar putea dispărea după aproximativ cinci ani.
Dar dispariția nu ar fi de la sine, ci numai dacă va exista un vaccin specific împotriva COVID-19, iar jumătate din populația globului va fi vaccinată.
„Dacă întotdeauna sperăm la altceva decât ceea ce avem la îndemână, numai pe termen foarte lung putem să discutăm. De exemplu, imunitatea de turmă la care au sperat foarte mulți. Să realizezi la 7,5 miliarde de oameni o rată de acoperire vaccinală de 50-60% și nici în aceste condiții nu dispare virusul, ci dispare starea de epidemie. Asta ar însemna cinci ani”, a declarat prof. dr. Geza Molnar, potrivit Sanatatea.TV.
Profesorul insistă în continuare că, deocamdată, principalele arme împotriva contractării virusului rămân măsurile de protecție: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor, distanțarea și evitarea aglomerațiilor.
„Iar sub aspectul medicației, și după ultimele declarații ale Organizației Mondiale a Sănătății, în momentul de față nu avem o terapie țintită antivirală contra SARS-CoV-2. Așa că să sperăm în comportamentul conștient individual pentru a ne proteja atât la nivelul grupelor de risc, cât și la nivelul populației întregi”, a mai precizat epidemiologul.
În ceea ce privește explozia numărului de cazuri din ultimele două săptămâni, medicul epidemiolog a precizat că e vorba de o creștere de 8-11% a cazurilor de noi îmbolnăviri, după vaurile de relaxare care au urmat perioadei de stare de urgență.
Întrebat dacă numărul în creștere a cazurilor are legătură și cu faptul că s-au efectuat mai multe teste, prof. dr. Geza Molnar a explicat că „fără nicio discuție că există o legătură între numărul de teste mai mare făcut și creșterea numărului de cazuri. Testăm de două ori mai mult decât în perioada ascensiunii anterioare. Dar testarea generală a unei populații este imposibilă și inutilă pentru că degeaba testezi astăzi dacă ești expus și mâine sau poimâine ești infectat și poti să transmiți. Însă testarea țintită pe bază de anchetă epidemiologică rațională și corect efectuată este esențială și pentru asimptomatici, după părerea mea. Pentru că simptomaticul, vrând nevrând, se adresează fie medicului de familie fie serviciilor de urgență și solicită spitalizare”, potrivit aceleiași publicații.