"În săptămâna 13-19 februarie, au fost înregistrate 13 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI). Cu 31 mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent și cu șapte mai puține față de săptămâna precedentă. În acest interval, au fost înregistrate două decese noi, la cazuri de SARI, confirmate cu virus gripal, ambele cu tipul A, subtip H3", anunță CNSCBT.
Cele mai multe decese au fost în București - șapte și în județele Cluj - cinci, Olt și Iași - câte trei, în timp ce în județele Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Mureș, Prahova, Suceava și Timiș s-a înregistrat câte un deces.
Din totalul celor 25 de decese, 19 au fost la categoria peste 65 de ani, 92 la sută dintre decedați având condiții medicale preexistente. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, mai arată în informarea CNSCBT.
De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a SARI au fost confirmate cu laboratorul 531 de cazuri de gripă, dintre care 433 cazuri tip AH3N2, 79 tip A, nesubtipate, două cazuri AH1N1 (pandemic) și 17 cazuri tip B. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS - infecții virale ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 89.175.