Băieţelul a fost găsit de preot, care a sunat imediat la 112. Micuţul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal "Dimitrie Castroian", unde a fost consultat de medici. Starea lui de sănătate este bună.
Ulterior, mama bebeluşului a fost identificată: are 28 de ani şi este din comuna Albeşti, scrie presa locală. Aceasta fusese la biserică înainte, mărturisind că are o situaţie materială foarte dificilă.
"În cursul zilei de astăzi, femeia s-a prezentat la Biserica Sf. Anton din Huși, unde a povestit că nu are cu ce să-și întrețină copilul. La scurt timp, ea a lăsat copilul în curtea bisericii, îmbrăcat și învelit într-un scutec. Până la această dată, femeia nu a fost găsită, polițiștii efectuând căutări", a declarat Loredana David, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Poliția va demara o anchetă pentru identificarea mamei și, dacă în termen de cinci zile, aceasta nu este descoperită, copilul va fi declarat abandonat și integrat în sistemul de protecție.