Echipa de la Unitatea de transplant hepatic (LTU) din cadrul Spitalului Austin din Melbourne a dezvoltat un test de sânge, despre care cercetătorii spun că va putea măsura "imunitatea netă" a pacienților.
Fiecare pacient cu transplant hepatic necesită imunosupresie (inhibare a unui proces imunogenetic cu ajutorul unei substane imunosupresive, n.r.) pe toată durata vieții pentru a se asigura că noul organ este acceptat în organism, însă 70% dintre pacienți primesc prea multă sau prea puțină imunosupresie, ceea ce duce la respingerea sau la disfuncția grefei.
Potrivit lui Adam Testro, gastroenterolog și hepatolog la spitalul Austin, noul test QuantiFERON Monitor a determinat cu succes nivelul de imunosupresie necesar unui număr de 75 de pacienți la o săptămână după ce aceștia primiseră un transplant nou.
Testul dezvoltat reprezintă astfel primul sistem din lume în care beneficiarilor de transplanturi le pot fi administrate doze adaptate.
"Majoritatea pacienților părăsesc spitalul la o lună după transplantul de ficat. Dacă putem alege un pacient în saptamâna unu, care primește prea multă sau prea puțină imunosupresie, putem schimba tratamentul mai devreme", a declarat Testro vineri pentru mass-media din Australia.
Potrivit lui Testro, testul ar putea fi aplicat la alte transplanturi și boli care necesita imunosupresie, cum ar fi artrita reumatoidă.