Una dintre cărțile foarte aplaudate în America a fost Who Are We? The Challenges to America's National Identity, scrisă de faimosul politolog Samuel Huntington. Cunoscut în întreaga lume datorită teoriei cu privire la ciocnirea civilizațiilor, Huntington abordează în acest volum problema identității naționale americane și provocările la adresa sa. Politologul urmărește schimbările în importanța atribuită de americani identității lor naționale, precum și schimbările de esență ale acesteia (elementele componente ale identitățiii). Chestiunea principală este, așadar, identitatea națională americană. Ce face Huntington este să definească această identitate, să explice evoluția ei (în funcție de elementele care au definit-o de-a lungul timpului) și să prezinte provocările (de fapt, ele apar mai degrabă drept amenințări) la adresa acestei identități.
Viziunea lui Huntington a stârnit multe controverse la momentul apariției cărții, acesta fiind acuzat chiar de șovinism. De ce? Pe de o parte, el insistă asupra importanței și superiorității culturii anglo-protestante în formarea identității americane, iar pe de altă parte spune că principala provocare la adresa acesteia este valul de imigranți hispanici, prin incapacitatea (sau lipsa dorinței) acestora de asimilare, și pericolul hispanizării Americii, care riscă astfel să devină o Americă bifurcată, biculturală și bilingvă.
Viziunea lui Huntington nu este pe atât de obiectivă precum pare. Dimpotrivă: în acest caz, se observă clar că background-ul autorului a jucat un rol foarte important în dezvoltarea tezelor sale. Cu siguranță că epoca în care Huntington a crescut și în care s-a format a influențat această viziune despre America contemporană. Născut în 1927, Huntington s-a maturizat în epoca de aur a patriotismului american: a trăit efervescența cauzată de război și coeziunea națională din prima perioadă a Războiului Rece, epocă în care identitatea națională americană era puternic resimțită și valorificată. În schimb, America de astăzi, în care Huntington a scris această carte (publicată în 2004), arată altfel decât cea de acum cinci-șase decenii, iar autorul pare că nu percepe decât erodarea sentimentului identității naționale în favoarea multiculturalismului și diversității, fenomen pe care îl consideră a fi extrem de dăunător.
Încă din prefață, Huntington – care subliniază că el este „un bun patriot” (fără a-și face griji că acest lucru ar putea să-i afecteze obiectivitatea) – mărturisește că este îngrijorat de puterea și unitatea națiunii sale, „înțeleasă ca o societate bazată pe libertate, egalitate, lege și drepturi individuale” . Problema este că el nu explică deloc, pe parcursul argumentării, în ce fel hispanizarea Americii sau o Americă multiculturală (cele două mari amenințări) ar periclita aceste valori-cheie ale societății (dimpotrivă: ele ar trebui să fie și mai mult apreciate). Reluând ideea unui critic de-ai lui Huntington, am spune că modul în care acesta înțelge cultura americană „ar fi mai puțin rigid dacă ar acorda mai multă atenție semnificației reale a valorilor esențiale [ale culturii americane]” . Mai precis, se pare că lui Huntington îi scapă esența valorilor americane pe care vrea să le apere.
Huntington crede că America se află acum într-o perioadă de declin și că soluția este reafirmarea culturii anglo-protestante. Așadar, ceea ce Huntington înțelege prin declin este diluarea acestei culturi și noua înclinație către multiculturalism și diversitate a Americii. Ne e greu să înțelegem de ce vorbește Huntington despre declin în condițiile în care valorile ce definesc această cultură anglo-protestantă (așa cum chiar el le identifică) nu s-au pierdut (excepție făcând, poate, limba engleză care, potrivit autorului, se află în „pericol” de a pierde teren în fața limbii spaniole).
Problemele identității
„Identitățile sunt individualități imaginate: ele sunt ceea ce credem noi că suntem și ceea ce vrem să fim.”
Huntington prezintă ceea ce el consideră a fi problemele actuale ale identității americane. În viziunea sa, această criză identitară se traduce prin importanța redusă pe care americanii o acordau (înainte de 9/11) identității lor naționale, de disiparea sentimentului național în rândul elitelor și „amorțirea” conștiinței americane. Toate acestea s-ar datora, consideră autorul, multiculturalismului, cosmpolitismului, imigrației, subnaționalismului și antinaționalismului. Practic, Huntington deplânge faptul că naționalismul american nu mai e la fel de răspândit și americanii se concentrează pe alte identități: identități subnaționale (etnice, rasiale, de gen), identități transnaționale, cosmpolite (în rândul elitelor) ș.a.
Potrivit lui Huntington, identitatea națională americană, încă nedefinită clar, ar fi fost confruntată recent cu patru provocări. În primul rând, dispariția amenințării externe: după sfârșitul Războiului Rece, America nu a mai avut (până la ascensiunea terorismului islamist) un dușman extern față de care să se autodefinească. În al doilea rând, ceea ce politologul numește „ideologia multiculturalismului și diversității” ar fi erodat „legitimitatea ultimelor elemente centrale ale identității: nucleul cultural și Crezul american”. Ultimele provocări sunt reprezentate de valurile de imigranți noneuropeni (cu valori diferite și mai greu de asimilat) și, mai ales, de valul uniform de imigranți vorbitori de aceeași limbă, care pune America în fața unei situații nemaiîntâlnite până atunci.
În fața acestor provocări, Huntington consideră că identitatea americană are cel puțin patru perspective, adică ea poate lua cel puțin patru forme: o identitate definită ideologic, o identitate bifurcată, o identitate exclusivistă sau una culturală.
