Duminică, 60% din francezi vor vota cu Emmanuel Macron și 40% cu Marine Le Pen, potrivit sondajului IFOP, care a dat aceleași rezultate și pe 24 aprilie. Opinion Way-SLPV a produs, tot joi, procentaje identice.
Un alt sondaj, realizat de institutul Elabe pentru BFM TV și Express, citat vineri de Reuters, arată că Macron și-a majorat avansul în fața rivalei sale, fiind cotat cu 62% din intențiile de vot, iar Le Pen cu 38%.
Principalele sondaje de opinie sunt de fapt în favoarea lui Macron, iar directorul IFOP, Jerome Fourquet, a remarcat miercuri, într-o conferință de presă, că tendința a fost similară și înaintea primului tur. IFOP mai arată că majoritatea alegătorilor care au votat în turul întâi cu conservatorul Francois Fillon sau cu radicalul de stânga Jean-Luc Melenchon vor opta în turul al doilea pentru centristul Macron.
Unul dintre motivele creșterii ușoare a lui Macron este confruntarea TV de miercuri. După dezbaterea în direct la televiziune de vineri seara, un sondaj Elabe a arătat că 63% din telespectatori l-au considerat mai convingător pe Macron, în timp ce reprezentanta extremei drepte, Le Pen, a fost preferată de 34%.
În același timp, sondajele arată că sfert din electoratul francez ar urma să se abțină în turul doi al alegerilor prezidențiale din Franța care are loc duminică, în condițiile în care mulți alegători de stânga sunt dezamăgiți de eliminarea candidaților lor preferați.
Potrivit sondajului realizat de institutul Odoxa pentru postul de radio FranceInfo, 69% dintre francezii care spun că nu vor ieși la vot în turul doi al prezidențialelor refuză să aleagă între centristul Emmanuel Macron și rivala sa de extremă dreapta Marine Le Pen, iar o mare parte dintre ei au votat pentru candidați de stânga care au fost eliminați în primul tur, desfășurat la 23 aprilie.
Dacă se confirmă, această rată de absenteism ar fi a doua cea mai ridicată pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 1965, de când președintele este ales direct de cetățeni, fapt care subliniază dezamăgirea resimțită de mulți francezi față de opțiunile de care dispun.