În dosar a fost deferit justiției pentru fapte similare și Gigel Preoteasa, la data faptelor secretar al aceluiași club.
DNA precizează, într-un comunicat de presă, că în 31 ianuarie 2011, urmare a unor debite foarte mari pe care SC Fotbal Club U Craiova SA le avea către bugetul consolidat al statului, în cadrul procesului de executare silită, declanșat împotriva societății în vederea recuperării creanțelor fiscale în sumă de peste 9,9 milioane lei, Ministerul Finanțelor Publice — Agenția Națională de Administrare Fiscală a întocmit un proces verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prin care au fost indisponibilizate drepturile federative de joc ale celor 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/ convenții civile în echipa Universitatea Craiova.
"Cât timp dura executarea silită pentru bunurile sechestrate (drepturile federative de joc ale jucătorilor de fotbal), debitorul, SC Fotbal Club U Craiova SĂ, nu putea dispune de acestea decât cu aprobarea dată de ANAF, după achitarea integrală a sumelor înscrise în titlul executoriu, cu condiția constituirii unei garanții la nivelul sumei poprite sau cu condiția virării contravalorii indemnizației de transfer a jucătorului în contul indicat de organul fiscal. Deși cunoștea aspectele arătate mai sus, SC Fotbal Club U Craiova SA, prin administratorul său și directorul general unic, Adrian Mititelu, și prin secretarul general Gigel Preoteasa, fără să aducă la cunoștință intenția de transfer și fără să solicite o aprobare de natura celei menționate anterior, a încheiat la 23 martie 2011 acordul de transfer al unui jucător", susțin procurorii.
Potrivit DNA, în baza acestui acord, Mititelu a încasat la 24 martie 2011, într-un cont bancar deschis în aceeași zi la indicația sa, contravaloarea sumei de 1,1 milioane euro, din care, la aceeași dată, s-au efectuat ulterior mai multe plăți.
"La momentul încheierii acordului de transfer, inculpații Mititelu și Preoteasa cunoșteau că drepturile federative ale jucătorului erau sechestrate. De precizat este faptul că jucătorul nu a putut fi legitimat în evidențele clubului cesionar, iar transferul nu a putut fi înregistrat în Liga Profesionistă de Fotbal, întrucât reprezentanții legali ai acestui organism au comunicat cumpărătorului că jucătorul nu putea face obiectul transferului, deoarece ANAF instituise sechestru asupra drepturilor federative de joc ale acestuia. Această împrejurare nu a fost cunoscută la 23 martie 2011 de către semnatarii acordului de transfer din partea clubului cesionar, care, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat acordul de transfer și nu ar fi achitat integral suma prevăzută în acest act", se menționează în comunicat.
Anchetatorii au constatat că din suma de bani încasată au fost achitate drepturi salariale ale angajaților clubului, iar o sumă importantă a fost transferată în contul unei societăți comerciale controlată prin interpuși de același inculpat.
DNA mai precizează că suma rămasă a fost executată de bancă, banii fiind transferați în contul pus la dispoziție de organul fiscal.
Agenția Națională de Administrare Fiscală — Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de peste 4 milioane lei, iar clubul cesionar cu peste 5,6 milioane lei.
În cauză, procurorii anticorupție au instituit măsura asigurătorie a sechestrului mai multor imobile ce aparțin inculpaților Mititelu și Preoteasa.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză.