Sătencele se întâlneau şi organizau în seara de ajun de Bobotează o clacă specială, cu mâncare şi băutură. Femeile petreceau până dimineaţa cu joc şi voie bună. În zorii zilei, când ieşeau pe uliţe, sătencele prindeau primii bărbaţi care umblau pe drum şi îi ameninţau cu aruncatul în apă.
Tot în Ajun, bătrânii satelor citeau în cărbunii din vatră care va fi primul membru din familie care va muri. Oamenii scoateau din vatră tot atâţia cărbuni câţi membri număra familia şi-i boteza cu numele fiecăruia. Primul cărbune care se stingea aducea vestea înfrigurată că persoana al cărui nume îl purta va muri
Altădată, în Bucovina, pe vremuri, tinerele neveste erau iniţiate în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea lor cu apă din râu sau din fântână. Aceeaşi sursă menţionează că fetele tinere îşi visează ursitul, în Ajunul Bobotezei, dacă îşi pun sub pernă crenguţe de busuioc furate din mănunchiul preotului care sfinţeşte casele. După 6 ianuarie, apele sfinţite au puteri tămăduitoare, motiv pentru care în Moldova în următoarele nouă zile nu se spală rufele.
Boboteaza, cunoscută şi cu numele de Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului sau Descoperirea Cuvântului Întrupat, este vestită oamenilor de către preotul paroh care merge din casă în casă cu Iordanul. În Moldova, părintele este însoţit de un alai de copii care strigă la fiecare poartă „Doamne miluieşte!”, în unele sate păstrându-se încă forma „Chiraleisa”, care provine din grecescul „Kirie eleison”.
În schimbul strigăturilor, copiii primesc de la gospodari colaci, nuci, mere şi bani. Pe vremuri, alaiul care umbla prin localitate doar în Ajunul Bobotezei era invitat la masă şi cinstit cu bucate de post. .
În Bucovina, a doua zi după Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul, se practica obiceiul „Udatul Ionilor”. Toţi bărbaţii din localitate care purtau numele de Ion primeau câte un brad împodobit şi erau obligaţi să organizeze o petrecere.
