Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe DN6, între localităţile Bucoşniţa şi Buchin, din judeţul Caraş-Severin, conform Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, şoferul unui tir, cetăţean bulgar în vârstă de 59 de ani, a efectuat o depăşire neregulamentară şi a lovit frontal un alt tir care circula regulamentar, condus tot de un cetăţean bulgar în vârstă de 61 de ani.
"În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a cetăţeanului bulgar în vârstă de 59 de ani, acesta fiind transportat la spitalul din Caransebeş pentru îngrijiri medicale. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de aproximativ o oră, acum circulându-se dirijat pe un sens", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.
Poliţiştii cărăşeni au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.