1. Nu lăsaţi nimic la voia întâmplării!
Înainte de a porni la drum curăţaţi bine geamurile maşinii!
Planificaţi-vă traseul astfel încât să rulaţi, pe cât posibil, pe artere mari!
Plecați cu un sfert de oră mai devreme ca de obicei.
2. Nu conduceți cu viteză!
Pe polei sau gheaţă, distanţele de frânare se multiplică de 10 ori. Aşadar, nu circulaţi cu viteză.
Păstrați o distanță mai mare între maşina din faţa şi cea pe care o conduceți!
3. Nu folosiți frâna de picior, ci alternativele!
Dacă este absolut necesar să frânaţi, faceţi-o cât mai ușor cu putinţă şi nu ridicaţi piciorul în momentul în care simţiţi în pedală activarea ABS-ului.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru accelerările în trombă, care vor face ca roţile să-şi piardă aderenţa şi să se învârtă în gol.
4. Nu vă panicați dacă intrați în derapaj!
În cazul în care se întâmplă să pierdeţi controlul maşinii sau simţiţi că aceasta este pe cale să derapeze, ideal e să nu intraţi în panică. Tot ce puteţi face este să viraţi în direcţia în care alunecă spatele maşinii, reducând total sau parţial accelerarea, dar fără a pune frână.
Dacă spatele începe să derapeze în direcţie opusă, reduceţi bracarea roţilor până stabilizaţi maşina.
Evitaţi frânarea, pentru că ABS-ul s-ar putea să nu facă faţă suprafeţei alunecoase şi nu veţi face altceva decât să accentuaţi alunecarea.
Nu apăsaţi mai tare pedala de acceleraţie decât atunci când sunteţi 100% sigur că aţi redresat maşina şi aceasta şi-a recăpătat tracţiunea.
5. Nu vă relaxați la volan, anticipați situaţiile periculoase!
Anticiparea este esențială în condiţii de iarnă, de aceea încetiniţi prin frână de motor înainte de a ajunge în aceste zone şi nu acţionaţi frâna dacă simţiţi că maşina începe să derapeze uşor.
Mare atenţie la cum conduceţi, mare atenţie la cei din jur şi la orice obstacole vă ies în cale, precum şi la starea drumului.
Sursa: radiocluj.ro.