Articolele din categoria VREMEA:

Vin ploile! PROGNOZA METEO PE TREI ZILE!
Vin ploile! PROGNOZA METEO PE TREI ZILE!
Vremea va continua să se încălzească, astfel valorile termice vor ajunge putin peste mediile climatologice specifice acestei date. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe de scurtă durată pe spaţii restrânse în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest. Spre seară înnorările se vor accentua iar gradul de instabilitate va fi în creştere în regiunile nordvestice unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Pe crestele montane vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei.
PROGNOZA METEO pe trei zile
PROGNOZA METEO pentru trei zile: PLOILE, tot mai rare. De când se RĂCEŞTE vremea
Duminică vremea se va încălzi uşor şi se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va prezenta înnorări temporare şi vor fi ploi în general slabe, mai ales sub formă de aversă, posibil însoţite de fenomene electrice, local în centru, est şi sud-est şi izolat în rest. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele munţilor. Temperaturile maxime pornesc de la 9 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi ajung la 17...19 grade în regiunile vestice şi sud-vestice.
VREMEA de FLORII. Prognoza meteo pe trei zile!
VREMEA de FLORII. Prognoza meteo pe trei zile!
VREMEA de FLORII. În estul, centrul şi sudul ţării vremea încă este mai rece decât ar fi normal pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va mai ploua. În restul teritoriului valorile termice se înscriu în limite normale. Soarele se arată printre nori şi doar izolat va mai ploua slab. La munte, precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea unele intensificări în vestul şi sudul Olteniei, în nordul Moldovei şi pe crestele munţilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în Banat, Crişana şi Maramureş.
Vin ploile! PROGNOZA METEO pe trei zile
Vin ploile! VREMEA pe trei zile
Ploile se vor extinde încă de dimineaţă în Banat, Crişana şi Maramureş, iar după-amiază şi în Transilvania şi nordul Moldovei. În restul regiunilor ţării, soare cât cuprinde. Ploile vin mult mai târziu, seara şi mai ales în cursul nopţii. Aversele vor fi însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă depăşesc pe spaţii restrânse 15....20 l/mp, îndeosebi la munte. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi între 10 grade în Crişana şi în Maramureş şi 25 de grade în Muntenia.
VREMEA de FLORII. Prognoza meteo pe trei zile!
Vești bune de la METEO! PROGNOZA METEO pe trei zile
Presiunea atmosferică ajunge şi rămâne la valori ridicate, ceea ce însemnă că pentru următoarele vremea va fi stabilă. Astăzi, încălzirea vremii continuă. Va fi soare în cea mai mare parte a ţării şi câţiva nori pasageri doar în extremitatea sudică şi la munte, unde cu totul izolat este posibil să plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade – din nou vremea este uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, în aproape toată ţara.
Prognoza meteo pe două săptămâni
PROGNOZA METEO pentru trei zile. Vremea se încălzeşte uşor, VÂNTUL rămâne puternic
Joi vremea se menţine apropiată de regimul termic normal al acestei perioade în est şi în sud-est, dar va fi caldă în rest. Cerul va fi în general variabil, iar norii se vor aduna temporar în nordul, nord-estul şi centrul ţării. Va ploua, dar slab cantitativ, în Maramureş şi pe arii mai restrânse în Moldova, în nordul Crişanei şi al Transilvaniei. Vântul va sufla cu putere în regiunile vestice, în cele estice şi în zona montană înaltă. Temperatura va creşte puţin faţă de ieri, astfel încât valorile termice ajung la amiază la 8...9 grade în Delta Dunării şi aproximativ 22 de grade în Banat.
ŞOCANT. Un adolescent a intrat în comă după ce a băut 4 litri de sucuri energizante în 16 ore
ŞOCANT. Un adolescent a intrat în comă după ce a băut 4 litri de sucuri energizante în 16 ore
Un tânăr norvegian în vârstă de 14 ani , Henrik Eide Dahl, s-a prăbușit la podea în timpul unui maraton de jocuri video. El a consumat echivalentul a 4 litri de sucuri energizante într-un interval de 16 ore. Dahl a fost transportat la un spital, unde starea lui s-a agravat și a intrat în comă. În cele din urmă s-a trezit și este de așteptat să se recupereze complet, dar încă mai trebuie să ia medicamente pentru hipertensiune arterială - scrie Daily Mail.
PROGNOZA METEO pentru trei zile: vreme frumoasă de primăvară
PROGNOZA METEO pentru trei zile: WEEKEND cu VREME frumoasă şi TEMPERATURI peste cele normale
PROGNOZA METEO. Ziua de vineri va fi predominant însorită şi mult mai caldă decât ar fi normal la sfârşit de martie. Doar în nordul ţării vor fi unele înnorări de scurtă durată care nu vor afecta prea mult aspectul frumos al vremii. Temperaturile maxime, cuprinse între 17 şi 22 de grade, dar şi uşor mai coborâte în Delta Dunării şi pe litoral, spre 13...14 grade, vor fi chiar şi cu 10...11 grade mai ridicate decât cele caracteristice perioadei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi în zona montană înaltă şi doar izolat în Crişana şi Moldova.