În judeţele Sibiu, Alba, Mureş şi Braşov, unde atenţionarea este valabilă până la ora 23.00, sunt aşteptate intensificări ale vântului care vor atinge şi depăşi, la rafală, 60 km/h, iar la munte, 80 km/h.
Conform unei alte atenţionări, valabilă până la 23.15, în Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud vântul va avea intensificări care, local, vor atinge şi depăşi, la rafală, 55-65 km/h, iar în zona montană, 80 km/h.
ANM a emis duminică o informare potrivit căreia instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, apoi, până marţi seara, în centrul, sudul şi estul ţării.