August - cea mai însorită și călduroasă lună din an. Ce temperaturi record ne așteaptă Luna august este cea mai însorită și călduroasă din an. Potrivit specialiştilor ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 - 43,5 de grade Celsius.
Vin ploile! Cod portocaliu de averse torențiale în mai multe județe. Cod galben în mare parte din țară Mai multe județe din țară sunt sub atenționare de Cod portocaliu de ploi torențiale. În zonele vizae se vor înregistra averse torenţiale ce vor acumula local 40...60 l/mp.
VIDEO | Cod roșu de furtuni. Vijeliile au făcut prăpăd în țară Furtunile fac ravagii după zilele de caniculă sufocantă. La Timișoara, unde este cod roșu, mai mulți copaci au fost doborâți de vijelie. În Arad pompierii au fost chemați să intervină, după ce 6 arbori au căzut într-o singură oră. Și în județul Vrancea au fost inundații puternice.
După caniculă, vin inundațiile! Alerte în mai multe județe. Care sunt zonele vizate Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă după-amiaza o avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţul Vrancea şi două atenţionări Cod galben pentru râuri din judeţele Caraş-Severin şi Arad, valabile până la ora 24:00.
Vin ploile! Coduri de averse torențiale în mai multe județe din sud-estul României Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiaza o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale pentru localităţi din judeţul Tulcea, şi două atenţionări Cod galben pentru localităţi din Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea, valabile pe parcursul următoarei ore.
Prognoză meteo București | Temperatura scade în Capitală, dar disconfortul termic va fi ridicat Valul de căldură persistă în Capitală, confom prognozei, dar din noaptea de sâmbătă spre duminică apare instabilitatea atmosferică. Temperatura maximă scade de la 36 de grade la 31.
Vremea împarte România în două. Meteorologii au emis noi avertizări de furtună, valabile până duminică seara Vremea împarte România în două. Meteorologii au emis noi avertizări de furtună, valabile până duminică seara.
Alertă meteo: Cod ROŞU de furtună şi grindină, vineri după-amiaza. Zonele vizate Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare nowcasting Cod roşu de averse şi furtună, valabilă în anumite zone de pe raza judeţului Bihor.
Cod galben de FURTUNI în 29 de județe. Caniculă în București - VEZI HARTA Aministraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, un cod galben de furtuni și ploi abundente în 29 de judeţe. În paralel, în vestul și în sudul țării, inclusiv în București, se anunță val de căldură intens.
Vremea în AUGUST. Meteorologii anunță o LUNĂ de FOC, săracă în precipitații Meteorologii au anunțat că luna august va fi caracterizată de temperaturi peste mediile normale ale perioadei, în timp ce precipitațiile vor fi în cantități mici.
Vremea 29 iulie - Cod gablen de canicul[ pentru vestul și sudul țării - Vreme instabilă cu averse, vijelii și căderi de grindină Vremea în data de 29 iulie se menține cu temperaturi ridicate. Sunt în vigoare mai multe atenționări de la ANM.
Avertizare Cod galben de inundaţii - Se pot produce scurgeri importante pe versanţi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pe parcursul acestei zile, până la miezul nopţii, pe râuri din judeţul Caraş-Severin.
Alertă meteo - furtuni violente după caniculă. Cod portocaliu de vreme instabilă - vijelii cu grindină Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteo de caniculă și furtuni violente.
Cod PORTOCALIU în 15 județe. Furtuni și fenomene extreme, la pachet cu vreme caniculară Ușoara răcire a vremeii aduce furtuni. Mai multe judeţe din nordul Olteniei şi al Munteniei precum şi zone din Carpaţii Meridionali şi de Curbură sunt vizate de o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Vremea 28 iulie - Cod galben de vijelii și căderi de grindină - Se prelungește și codul de caniculă Vremea în data de 28 iulie se schimbă și devine capricioasă. Sunt așteptate și ploi dar și caniculă.
Cod galben de INUNDAȚII în bazinele hidrografice din 4 judeţe ale țării, începând de joi dimineaţa Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare de tip Cod galben de viituri, valabilă începând de joi dimineaţa, în cinci bazine hidrografice.
Alertă meteo, cod PORTOCALIU de caniculă în București. Căldură persistentă și instabilitate în toată țara - zonele lovite de FURTUNI Aministraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben si portocaliu de căldură persistentă și instabilitate atmosferică temporar accentuată. În Capitală, valul de căldură se va intensifica și vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat.
Vremea 27 iulie. Cod portocaliu de caniculă - Care sunt zonele vizate - Temperaturi de 40 de grade Celsius Vremea în data de 27 iulie vine cu atenționări și coduri de caniculă de la ANM.
Bucureștiul nu scapă de caniculă. Cât mai durează CUPOLA DE FOC. Avertismentul meteorologilor Capitala nu scapă de cupola de foc ce s-a abătut asupra României. PE parcursul următoarelor zile, temperaturile în București vor ajunge la 40 de grade la umbră.
România fierbe. Nu scăpăm de CUPOLA DE FOC! Noi avertisemente de caniculă - HARTA ZONELOR Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, disconfort termic, dar şi de instabilitate atmosferică, valabile în cea mai mare parte din ţară până vineri.
Cupolă de foc peste țară - Alertă maximă, caniculă sufocantă până joi - România fierbe: Oameni luați cu ambulanța, peste 200 de incendii de vegetație Canicula sufoca România. Aproape toată țara se află sub cod galben și portocaliu până spre finalul săptămânii. Temperaturile extreme, deja, au făcut victime. Oamenii au înroșit linia de la 112, după ce au leșinat pe stradă din cauza căldurii. Sunt peste o mie de apeluri pe zi la Serviciul de Ambulanță București - Ilfov. Și incendiile de vegetație s-au înmulțit din cauza temperaturilor ridicate. În ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii au localizat și stins aproape 200 de focare.
Vremea 26 iulie - Cod portocaliu de caniculă - Ce zone sunt vizate Vremea în data de 26 iulie se menține extrem de călduroasă și cupola de foc își face simțită prezența peste România.
Canicula ia o pauză la începutul lunii august, sunt așteptate și ploi. Urmează un nou val de temperaturi extreme Vremea se răcește în intervalul 31 iulie – 2 august, iar temperaturile maxime nu vor mai urca peste 28 -30 de grade, apoi se va încălzi din nou. Potrivit prognozei ANM valabilă pentru perioada 25 iulie – 7 august, ploi de scurtă durată vor fi posibile în fiecare zi.
Climatolog: În România, climatul nu va mai fi cel de acum 40-50 de ani. Temperaturile vor crește în toate anotimpurile România va avea cantități mai reduse de precipitații vara, dar concentrate pe episoade mai intense, iar iarna vor fi precipitații mai multe, mai ales în centrul și nordul țării, a explicat climatologul Roxana Bojariu.
Prognoza meteo pentru luna august - Zonele lovite puternic de caniculă Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pe o lună.
VIDEO - A început să plouă chiar în timpul rugăciunilor pentru salvarea culturilor de secetă - Moment uluitor la Bacău Rugăciunile pentru ploaie ale unor preoți din Bacău, alături de zeci de enoriași, au avut rezultate imediat. La scurt timp după slujba oficiată special în speranța că vor scăpa de secetă, în zonă a început să plouă. Slujba a avut loc la Mănăstirea Runc.
Vremea 25 iulie - Temperaturile coboară ușor sub 40 de grade Celsius - Fenomene extreme: instabilitate, averse și descărcări electrice Vremea continuă să fie caniculară în data de 25 iulie.
Alertă meteo: Cod ROȘU de vijelii și grindină, duminică după-amiaza Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod roșu de vijelii și grindină.
Un nou cod portocaliu peste România - ANM anunță VÂNT PUTERNIC și fenomene extreme în 11 localități Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic în zona de munte şi în 11 localităţi din judeţul Suceava.
Se schimbă vremea radical: furtuni și vijelii puternice în cea mai mare parte a țării, duminică Meteorologii au emis duminică două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de furtuni şi vijelii puternice valabile în aproape toată ţară, până luni dimineaţa.