Pe parcursul zilei de miercuri valul de căldură se va menține în regiunile sudice și sud-estice și local în cele vestice, centrale și estice. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade.
Cod galben în intervalul 27 iulie, ora 12:00 – 29 iulie, ora 02:00.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza și seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul țării și la munte, apoi din a doua parte a nopții de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în sud-vest și sud. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55...70 km/h) și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp. În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) și în noaptea de joi spre vineri (28/29 iulie).
Cod portocaliu emis pentru 27 iulie, ora 14:00 – 27 iulie, ora 22:00, de instabilitate atmosferică accentuată privește jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei.
Local în jumătatea de sud a Moldovei, nordul și estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80...90 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25...35 l/mp.
Cod portocaliu emis pentru intervalul de valabilitate 28 iulie, ora 03:00 – 28 iulie, ora 22:00, de instabilitate atmosferică accentuată, privește nordul Olteniei și al Munteniei, Carpații Meridionali și de Curbură. Local în nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 40...60 l/mp.
Cod galben pentru 28 și 29 iulie, de val de căldură, disconfort termic ridicat. În intervalul menționat valul de căldură se va menține în vestul, nord-vestul și local în centrul și sudul țării. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 32 și 37 de grade.
Sâmbătă 30 iulie disconforul termic va fi ridicat în sud, centru și est, unde vremea va fi local caniculară, însă din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua mai întâi în vest și nord-vest, apoi treptat și în restul teritoriului.
CANICULA DIN BUCUREȘTI SE ACCENTUEAZĂ
În București, în intervalul 27.07.2022 ora 10:30 - 28.07.2022 ora 09:00, valul de căldură se va intensifica și vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar minima va fi de 20...22 de grade. În seara zilei de miercuri (27 iulie) și în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) va crește probabilitatea pentru intensificări ale vântului, vijelii, averse și descărcări electrice.
În intervalul 28.07.2022 ora 09:00 - 29.07.2022 ora 21:00 vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Valorile termice vor fi mai scăzute față de zilele precedente astfel că vor fi maxime de 32...34 de grade și minime în jur de 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.