Potrivit ANM, până pe 25 iunie, ora 23:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
COD GALBEN
Potrivit ANM, în intervalul 23 iunie, ora 03:00 – 24 iunie, ora 15:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp.
COD PORTOCALIU
În intervalul 23 iunie, ora 15:00 – 24 iunie, ora 15:00, în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60...70 l/mp.