Pentru desemnarea preşedintelui Parlamentului era nevoie de 52 de voturi, iar comuniştii au 60, aşa încât desemnarea lui Voronin era asigurată. Opoziţia deţine 41 de voturi în noul Parlament.
Partidul Comuniştilor a decis săptămâna trecută să îl propună pe Vladimir Voronin pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului, iar pe Vladimir Ţurcan pentru funcţia de vicepreşedinte. Un al doilea fotoliu de vicepreşedinte urma să revină opoziţiei, dar partidele de opoziţie anunţaseră că refuză această ofertă şi nu vor desemna niciun candidat pentru acest post.
Aceasta a fost cea de a doua şedinţă a Parlamentului ales la scrutinul controversat din 5 aprilie. Prima şedinţă a noului Legislativ a avut loc în 5 mai şi s-a încheiat în 21 de minute, fără ca opoziţia să fi avut acces la tribună.