Accidentul s-a produs pe Şoseaua Alexandria. În maşina care rula cu viteză excesivă se aflau doi bărbaţi. Şi ei au fost răniţi şi transportaţi la spital.
Accidentul s-a produs după miezul nopţii, la ieşirea din Capitală. Maşina în care se aflau cei doi jandarmi a fost lovită în plin în timp ce efectua virajul stânga, la ieşirea din unitate. Şoferul a murit pe loc, iar colegul său care se afla în dreapta a fost grav rănit şi transportat la spital. Cei doi ieşeau din tură, iar accidentul s-a produs chiar în faţa unităţii.
Impactul a fost deosebit de violent, acul kilometrajului de la maşina care rula pe Şoseaua Alexandriei oprindu-se la 263 km/h.
Martorii spun ca maşina care a provocat accidentul se luase la întrecere cu un alt autoturism. Cercetările Poliţiei în acest caz continuă pentru a se determina cauzele exacte ale producerii accidentului.