În avanpremiera celei de-a 19-a ediţii a festivalului, organizatorii, Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român duc muzica lui George Enescu în şase capitale europene.
Pentru concertul de la Duke's Hall, la Royal Academy of Music artiştii români au adus pe scenă "Sonata a III-a", o lucrare inspirată din folclor.
Pentru prima dată Festivalul George Enescu este promovat printr-un turneu de concerte şi conferinţe. Astfel, lucrările marelui compozitor român ajung şi la publicul european, invitat, de altfel şi în toamnă, la festival.
"Prin programe ca acesta, pe de o parte ce face ICR, am înfiinţat Societatea Enescu şi o bursă, apoi prin programe de promovare a Festivalului Enescu care realmente este un festival de mare forţă pe scena internaţională, profilul lui Enescu creşte", a spus Gabriela Masaci, directorul ICR de la Londra.
Festivalul "George Enescu" se va desfăşuraîn perioada 30 august-26 septembrie şi va aduce la Bucureşti, dar şi la Braşov, Cluj, Sibiu şi Timişoara orchestre şi artişti de renume ai muzicii clasice internaţionale.